Nu am putut pleca de Pasti nicaieri,pentru ca a venit mama la noi-sta la 120 de km de mine si vine o data pe an:de Paste.Asa ca,in a treia zi de Pasti ne-am gandit sa evadam din cotidian!Si am plecat la Ranca,o statiune superba,inca neinvadata de fite si fitosi.

Ce m-a impresionat,cu exceptia salbaticiei si frumusetii peisajului,a fost faptul ca m-am plimbat printre nori si prin nori.Este o senzatie uluitoare sa urci,sa treci printr-un nor,sa intri apoi in altul, pentru ca in cele din urma,tot urcand,sa ajungi deasupra lor.Imi pare rau doar ca nu am putut sa fotografiez acest lucru pe care cred ca il intalnesti de foarte putine ori in viata.

Si un alt punct in plus pentru Ranca este cazarea de trei stele la un pret rezonabil,as  spune eu.Am gasit un hotel care avea trei stele,camerele fiind dotate cu TV,frigider,internet si cam tot ce vroiai.Bine ca luasem si laptopul dupa mine ,asa ca am putut sa ma joc jocurile mele preferate friv – grecii le spun paixnidia friv si in greceste chiar nu stiu sa scriu asta!

Oricum,vacanta mea tarzie m-a ajutat sa imi „spal” mintea de cotidianul si monotonia cenusie de zi cu zi.Probabil ca voi mai face o plimbare de acest gen cat de curand!

V-ati pus intrebarea aceasta? Oare ce gandesc copiii nostri despre lumea in care traiesc? Ce fac in fiecare zi? Ce simt si cum se vad ei peste ani intr-o societate in care prostia este ridicata la rang de sefie daca are suficienti bani cat sa ajunga acolo,iar incompetenta e ridicata la rang de arta daca stie cu cine sa vorbeasca si cui sa duca plasele.

Eu am intrebat-o pe fie-mea cum se vede ea peste 10 ani,cand va termina facultatea.Si mi-a raspuns ca aici,in Romania,nu se vede nicicum.Poate in alta parte.Dar nu aici.

Si atunci stau si ma intreb: oare de ce nu le dam o sansa acestor copii? Cheltuim atatia bani sa-i scolim,sa-i invatam si apoi…ii lasam sa plece..oriunde in lumea asta.Numai aici nu suntem in stare sa-i tinem.Vom ramane o tara de batrani si incompetenti.

 

Nu stiu ce animale va plac voua,dar pentru mine cainii sunt expresia devotamentului si atasamentului impins la extrem.Poate de aceea primul animal pe care l-am luat cand m-am mutat la casa a fost un pui de caine lup.Il cheama Max si de-a lungul anilor a devenit ca un membru al familiei.Acum e batran,are aproape 11 ani,dar cand vorbesc cu el se uita in ochii mei si imi da impresia ca daca ar putea,ar vorbi.

Oricum este mult mai destept decat multi oameni care mi-au intrat in curte.Poate pare o chestie absurda,dar Max niciodata nu a facut ceva care sa fie nelalocul lui.Oamenii mai fac greseli…unele le recunosc,altele nu.Max nu face nicio gresala.Stie care e locul si rolul lui in curte.

Nu stiu daca voi mai gasi vreodata un caine ca el.Poate ca nu.Sau poate ca voi gasi altul mai destept si mai frumos.Dar Max va ramane in mintea mea simbolul cainelui perfect.